Deci! E clar că vorbesc singură acum! Nici nu vine vorba că aş da explicaţii cuiva, dar mă arde ceva să scriu pe "foaia" asta virtuală genul de om care îl văd în mine.
Sunt ciudată! Sunt extrem de ciudată! De când mă ştiu, mi-au fugit gândurile mai departe. Majoritatea oamenilor care îi cunosc, au un Da şi un Nu, o stangă şi o dreaptă, un alb şi un negru. La mine, culorile sunt amestecate, un Da poate să fie în acelaşi timp un Nu, un drum în dreapta poate duce spre stânga. Nu ştiu dacă mă explic cum trebuie.
Aveam aproape 9 ani, când am avut primul sentiment fizic şi psihic că viaţa mea va fi zbuciumată. Şi de atunci îl am în permanenţă. Cum sunt eu? Nu am ajuns încă să mă cunosc în totalitate. Doamne, îmi vin atâtea gănduri în momentul ăsta, că nici nu ştiu cum le înşir!
Ascult Justin Timberlake - Mirrors. Îmi provoacă o nelinişte în suflet, care îmi place. :)
Cum ziceam. Sunt un adult în devenire, de fapt, eram aproape la limita în care era să dispară copilul din mine. Ajunsesem un simplu om, cu capul plecat, cu stres, cu lipsă de bani, cu dezamăgiri, zero prieteni, zero viaţă socială. Probleme m-au invadat dintr-o dată. Independizare uşoară la început, apoi facturi neplătite, lipsă de munca, lipsă de bani, stres, stres şi mai mult stres. E adevărat ca banii nu-ţi aduc fericirea, dar ţi-o întreţin. Nu sunt o persoană care aleargă după mijloacele de plată din hârtie; am cunoscut şi răsfăţul şi foamea; dar consider ca toţi merităm un trai decent (casă şi masă). Singurul lucru bun care l-am cules din situaţia financiară de căcat prin care am trecut, este că în lipsa banilor, oamenii îşi arată adevărata personalitate. Nu contează asta oricum. M-am "călit" un pic, asta vroiam să spun. :P